Popcorn brain
Când mintea începe să sară ca floricelele.
Mihai Dumbrava
8/3/20263 min read
Știi cum sar floricelele într-un ceaun atunci când faci popcorn? Imaginează-ți că ai lua capacul și ai încerca să prinzi cu mâna fiecare bucată care sare. Imposibil, nu-i așa?
Cam asta se întâmplă și cu mintea noastră atunci când este bombardată, zi de zi, de prea mulți stimuli. O notificare. Un mesaj. Un e-mail. Un clip. O conversație. Încă o notificare. Creierul încearcă să le proceseze pe toate, dar, în realitate, nu reușește să le prindă cu adevărat pe niciuna.
Acest fenomen poartă un nume sugestiv: Popcorn brain.
Conceptul a fost introdus în 2011 de cercetătorul David M. Levy de la University of Washington și descrie un creier obișnuit cu stimularea digitală constantă și multitasking-ul, pentru care ritmul firesc al vieții începe să pară prea lent. Important de menționat este că Popcorn brain nu este un diagnostic medical, ci o metaforă care descrie modul în care expunerea continuă la tehnologie poate influența atenția și felul în care interacționăm cu lumea.
Ne place să credem că putem face mai multe lucruri în același timp. În realitate, creierul nu funcționează astfel. El alternează rapid între sarcini, iar fiecare schimbare vine cu un cost. Cercetările din psihologia cognitivă arată că acest „task switching” consumă resurse mentale, reduce performanța și face mai dificilă menținerea concentrării.
Poate de aceea, la finalul unei zile în care simțim că „n-am făcut mare lucru”, suntem totuși epuizați.
Pentru mine, conștientizarea a venit într-un mod complet neașteptat.
Mi-am uitat telefonul într-un Uber în drum spre aeroport. Am realizat asta abia după ce trecusem de controlul de securitate. Primul gând a fost că vacanța era compromisă. S-a întâmplat exact invers. A fost cea mai ”prezentă” vacanță din viața mea. Am observat cât timp petreceau oamenii din jur privind în ecran. Am descoperit că pot trăi și fără să verific constant ce se întâmplă online. Ritmul zilelor a încetinit. Conversațiile au devenit mai profunde. Natura părea mai vie.
Și, pentru prima dată după foarte mult timp, m-am plictisit.
Sună ciudat, dar acea plictiseală a fost unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am simțit. Nu pentru gol. Pentru spațiu. Spațiu în care mintea nu mai alerga după următorul stimul. Spațiu în care puteam pur și simplu să observ.
Cred că aici este adevărata provocare.
Nu mai vorbim doar despre câteva notificări care ne distrag atenția. După luni sau ani petrecuți într-un ritm alert, începem să ne construim obiceiuri automate. Căutăm stimulare fără să ne dăm seama. Ne vine greu să stăm într-o coadă fără telefon, să privim pe geam în tren sau să purtăm o conversație fără să verificăm ecranul.
Nu pentru că suntem lipsiți de voință. Ci pentru că repetarea acestor comportamente creează tipare pe care ajungem să le executăm aproape inconștient.
Vestea bună este că atenția se poate antrena.
Nu prin gesturi radicale și nici prin renunțarea la tehnologie. Ci prin alegeri mici, făcute conștient.
Lasă telefonul într-o altă cameră atunci când lucrezi.
Ieși la o plimbare fără căști.
Stabilește momente din zi în care notificările pot aștepta.
Iar data viitoare când simți impulsul de a lua telefonul, oprește-te o secundă și întreabă-te: „Am nevoie de informație... sau doar caut un stimul?”
Digital wellness nu înseamnă să folosim mai puțin tehnologia. Înseamnă să o folosim fără ca ea să ne folosească pe noi.
”Pune capacul peste ceaun” și oferă-i minții tale șansa de a se liniști.